Cu dreptul

"- Cum se poate că tuşiţi chiar şi acum, după moarte?
- Obişnuinţa, draga mea!"

Când îţi recunoşti bine crucea pe care o ai de dus, când punctul din depărtare se vede clar şi nici o altă umbră nu îţi poate periclita vederea în spaţiu, picioarele te poartă singure înspre adevărul tău; chiar şi atunci când începi să şchiopătezi de oboseală şi parcurgi astfel, ani buni din existenţă.

Înapoi în universul dorinţei, în lumea nebuniei şi a extremelor, în adevăratul colţ al cunoaşterii profunde...

Numai bine...