miercuri, 14 octombrie 2009

Dictator









Gelozia lui Othello a răbufnit incontrolabil, alimentată fiind la sigur! Sunt lucruri care ne orbesc şi răpesc încrederea într-o fracţiune de secundă. Suspiciunea şi răutatea ne domină involuntar. Deşi inima iubeşte şi porunceşte altceva, sufletul se urâţeşte şi nu vede decât ceea ce îi oferim.

Nu am învăţat să-mi iubesc ţuţica decât atunci când a fost bolnăvioară şi mai apoi, când burtica ei dădea în laterale.
Genă, moştenire? Halal... cum ţii cana în mână, aşa vei bea şi din pocal.

- Cât face radical din 2?
- 1,43...
Te iertăm, oricum eşti pe aproape şi în condiţiile tale e de înţeles; important e că mintea ta funcţionează şi e în stare să caute răspunsuri.
Când suntem aproape inconştienţi şi nu gândim înainte de a răspunde, ci ne lăsăm pur şi simplu simţurile să rostească, lucrurile sunt naturale, adevărate, pure. Conştient fiind, nici măcar 1,41 nu ştii să răspunzi, ce să mai vorbesc de 1,43; de ce? E exact cum spunea Ivaşcu: atunci când te întreabă cineva „te-ai tuns?”, în loc să răspunzi prompt, liber şi cu eventuale mici detalii despre conjunctură, tu îţi alimentezi sufletul cu „oare de ce mă întreabă asta? Nu îmi stă bine, nu îi place, ce urmăreşte?”

Curat, sincer... inima ştie mai bine decât toate cărţile pământului!

3 comentarii:

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale