marți, 6 octombrie 2009

Tăcere



Fugi, nu e foarte târziu şi mult nu mai ai... gata? ne-am liniştit, bine? nu a fost decât o sperietură al naibii de fulgerătoare! Cum, ce-a fost? Frică de propria umbră?!

La 7 sau 12 ani, lumea nu e la picioarele tale, dar îţi place să crezi că deţii controlul asupra a tot ce mişună în preajma ta. Mingea de fotbal e pocalul de foc, piaptănul şi toate ustensilele tale pentru coafat prietenele vecine, sunt coroniţa de argint şi prin urmare toate celelalte griji nu dispar, dar sunt ignorate. Frica nu ajunge să te cunoască decât foarte rar, atunci când soliciţi personal, transferul prin intermediul aviaţiei; cu porţia, la pachet... dacă mai rămâne ceva, trimiţi avionul de unde a venit... cu pachet cu tot!

Vulpiţa şireată îşi mai arată încă o dată colţii de porţelan; cameliile din plastic nu au miros, dar dacă ai puterea să-ţi imaginezi că petalele ei emană parfumul vieţii tale, dăm pagina. Eu zic acum să îmi imaginez buldozerul ce sparge porţelanul... e posibil asta, nu? Porţelanul simte durerea? Până şi păpuşile plâng când le pedepseşti că în povestea ta, nu au fost cuminţi şi nu s-au comportat ca nişte adevărate domnişoare!

O, Absalom, Absalom!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale