joi, 2 iulie 2009

Camera 402






Camera 402 se pare că nu e prezenta doar în viaţa mea activă de la facultatea de medicină din Sibiu, unde se desfăşoară cursurile anului meu, dar şi în viaţa colorată a desenelor animate! Ş asemănări găsesc cu căruţa!
Se pare că toţi cei care trec prin experienţa acestui număr sunt oameni mai duşi de acasă; fie că vor să ofere o imagine care nu le aparţine, fie că profită de ceilalţi cu o inocentă de nedescris sau că sunt mai prostuţi şi introvertiţi, nonconformişti sau visători, se intâlnesc cu toţii aici, în această cameră, oferind sare si piper unuii altora! Cam aşa suntem şi noi, cei 14 omuletzi, alături de marii crai de la răsărit ce ne îndrumă spre calea cea bună. Care mai de care mai destept, mai popular, mai sentimental, mai de neînţeles... caractere sute! Cel mai evident lucru este faptul că întotdeauna scopul este acelaşi si se mentine pentru majoritatea; cei care nu păstreaza scopul, renunta şi pleacă din mediul respectiv. Atata timp cât scopul e acelasi, de a depasi pragul final, alaturi de ceilalţi ca şi grup sau singur, e de bine; nu conteaza cum esti tu, dar conteaza ce faci pentru reusită.

In lumea desenelor, exista un interes major si cel mai important: acela de a se mearge la scoala, sa se faca temele, sa treaca anul, altii vor sa devina cei mai buni, etc. In viata reala de camera 402, exista insa 2 interese: interesul comun, al tuturora este de a reusi impreuna ca si an, in fiecare an si sa dovedim ca meritam sa ne aflam in postura primita ca si sansa, iar interesul personal consta in lumea noastra cu noi insine de a ne perfectiona si de a dovedi ca si individ ca suntem in stare si pregatiti pentru un viitor stralucit si ca oricand ne putem desprinde de grup, intrucat capacitatile noastre pot fi vazute si individual. Nu degeaba ne spun noua profesorii ca suntem foarte uniti in lucru ca si grup si stim cum sa lucram unii cu ceilalti, dar ca vine o vreme in care trebuie sa dovedim ca si singuri suntem in stare sa facem lucruri mari.

Sa fie oare toata viata asta doar o dovada? Ca putem sa fim ceva, cineva? Conteaza pentru noi in principal sa facem ce ne place si sa stim ca nu ne va fi niciodata scarba de ceea ce facem, dar oare ajungem sa o facem numai pentru noi? Multi spunem ca da, ca o facem pentru noi, dar la un moment dat iata ca ajungem sa o facem si pentru ceilalti. Mai ales daca esti artist, clar ajungi sa o faci pentru ceilati, pentru ca ai o responsabilitate fata de cei care platesc pentru a veni sa te asculte sau sa te vada. Iar pentru a fi apreciat si din ce in ce mai apreciat, trebuie sa exersezi cu tine zilnic, sa fii cat mai natural si sa oferi tot ce-i mai bun, pentru ceilalti. Emotiile, trairile si mesajul trebuie sa ajunga direct in sufletul celui prezent la spectacol.

Cred că până la urmă o facem pentru noi, toată viaţa asta şi cariera, dar 100%, numai până la un punct. În momentul în care observăm că "prindem" la ceilalţi şi că am reuşit să fim apreciaţi pentru ceea ce facem, începem să ne perfecţionăm tot prin noi, dar pentru ceilalţi. Pentru a nu dezamăgi, pentru a nu decădea, pentru a nu provoca milă şi mai ştiu eu câte altele...

Trăiesc un 402 intens şi îl voi mai trăi încă 2 ani de zile... aştept ca la final, deprinderea să fie surprinzătoare, iar aprecierea la fel. Deocamdată lucrez pentru mine, e un început şi am foarte multe de învăţat; după, voi începe şi pentru ceilalti, pentru că sunt multe mesaje care trebuiesc transmise si pentru asta voi continua.
Ca mesajul tău să ajungă la celalalt, e clar că faci multe pentru el; tu nu ai grija decat să îmbraci cuvintele sau nu, să arăti că asta vrei să spui şi că îţi pasă de ceea ce spui sau faci, indiferent de context.
Deci, e un mixt, până la urma, tot pentru celalalt, prin ceea ce esti tu si vrei să fii!

2 comentarii:

  1. Si mie imi plac desenele, dar nu m-am uitat niciodata la camera 402.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt foarte dragutze desenele astea si avem foarte multe de invatat de la 'conflictele' ivite pe parcurs!

    RăspundețiȘtergere

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale