Paşi de dans

Toată viaţa te-ai gândit că atunci când vei fi mare, vrei să devii doctoriţă, ca să poti să faci bine oamenilor şi să le vezi fundul. E important că doreşti să ii vindeci, dar e important şi fundul; unul e foarte mic, de bebeluş, altul e al unui adolescent lăsat în voia ciocolatei şi al bomboanelor, de către părinţi; altul e ferm, fără urmă de portocală pe milimetru pătrat.

Până să faci bine, vezi o parte din om, o parte ascunsă de care îi e jenă sau nu, nu îţi dai seama de lucrul ăsta decât atunci când îi spui persoanei „Vă rog, luaţi loc!”. Acela e primul semn, iar apoi, în intimitatea deplină a cuvântului, îi sesizezi privirea şi direcţia ei în timpul şederii pe locul impactului; îţi indică mai mult decât foarte clar, ce anume şi cum anume... iar în final, are loc contactul intre cei doi poli! Întotdeauna opuşi la început, pot ajunge să facă minuni împreună prin găsirea acelui punct comun de atracţie. Tot ce e cu simţire, se simte şi naşte raze de soare.

În caz contrar, eşti nevoit să mai aştepti bolnavi.

Doctoriţă, economistă, casieriţă, educatoare, bucătareasă... actriţă!... etc. Despre orice ar fi vorba, până nu te invaţă cineva, cât la sută eşti convins că 1+1=2? Şi cum crezi că te vei lega la şiret în fiecare zi, dacă nu găseşti bucuria acestui lucru? Nu încerca să dai cu parul ca să fii convins că simţi durere, aşteaptă să te lovească cineva atunci când chiar nu se poate altfel...

Fiecare fir de iarbă te-a bucurat sau nu, tu ştii asta cel mai bine; le-ai numărat, le-ai vorbit, le-ai furat libertatea la care care ai aspirat tu!

Nu mai fura, vorbeşte-ţi şi vorbeşte firelor... ai grijă de ele, fă-le să crească mari şi frumoase numai cu ajutorul tău, inspirându-le certitudine; satisfacţia va fi incomensurabilă!