Cunosti un om, ti-e drag… coleg, prieten, verisor, un strain… o persoana! Te doare cand dupa mai mult timp petrecut alaturi de ea, inevitabilul decurge si relatia trebuie sa capete alte directii, pentru fiecare avand alta destinatie. Trec apoi zile, saptamani si desi inainte va vedeati in fiecare zi, acum nu aveti ce face decat sa va intrebati cu gandul “Oare ce mai face, e bine, sanatos(asa)? Mi-e dor de ea, de-as stii macar cum o mai duce!”
La un moment dat apare un dor dintr-acela care nu-ti da pace si vrei atunci neaparat sa vezi ce mai face persoana draga, vrei sa-i auzi vocea, sa va amintiti de vremurile bune si nebune in care credeati ca lumea e a voastra, ca nimic nu va poate opri din focul luptei cu viata. Iei telefonul in mana, formezi numarul cu bucurie si emotie, auzi cum suna si deja parca toate imaginile din timpul petrecut impreuna iti trec prin minte… iti dregi vocea ca sa stii sigur ca nu e ragusita si abia astepti sa ii auzi vocea la fel de emotionata ca va auziti dupa atata timp!
Uuuu, se aude sunetul dupa care iti dai seama ca persoana de dincolo de fir a raspuns si emotiile parca sunt si mai mari. Nu intelegi de ce, raspunde altcineva de sex opus persoanei pe care tu o cauti si cam prost-dispus intreaba de zor “cine esti?”. Ok, cu calm, te recomanzi si spui cu cine doresti, iti face legatura, dupa care, la exclamatia “Da!”, a persoanei in cauza, iti revii la starea de bine si bucurie de mai dinainte, saluti si mai spui inca o data cine esti dupa care astepti reactia! Si nu e orice reactie… iti pica fatza, nu-ti vine sa crezi, nu te asteptai nici in ruptul capului la intrebarea, “Da, ce-i?”, ca si reactie!
What? Ce? Poftim? Ti-a picat un scoc in cap instantaneu… dupa atata timp in care nu stiati nimic una de cealalta, dorul nebun si-a spus parerea din partea uneia… “Da, ce-i?” Iar dupa ce ii adresezi cateva cuvinte, lipsite de emotie acum, ci de goliciune, nu intelegi de ce nu mai primesti raspuns; te uiti pe ecran, secundele se scurg, intrebi din nou “Alo? Alo, ma auzi?”, dar nimic, iar dupa alte cateva secunde, “Tititititiii….” si revine imaginea ecranului tau de la telefon!
Dupa vreo jumatate de ora, primesti mesaj “Am pierdut semnalul! Sorry! Te sun knd ajungem in oras! pupu dulce!”
Nu ai nici un chef sa raspunzi la mesaj… decat sa scrii ceva minciunele, mai bine te gandesti doar: “Poate la anu’! Da, si eu pupu, dar mai cu amaraciune asa…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu