Enigmatic şi târziu

Chiar nu ştiu, e inexplicabil. Atâta dilemă şi atâta nerv pentru ceva pe care nu îl pot defini... nu există încă decât foarte multe umbre, unele color, altele alb-negru, altele total neclare. Dar iată cum uneori chiar şi puţină ceaţă strică, întru-totul, ceea ce a fost început.

Şi sprijinul moral unde e? Uneori crezi că îl ai lângă tine şi începi să investeşti cât de mult poţi în el. Îl simţi, îl vezi, îl apropii. Când te-aştepţi mai puţin, îţi întoarce curu de nu te vezi şi rămâi mască. Vrei să sapi ca să cercetezi locul, să vezi dacă a mai rămas vreun os.
Unde mai e acea scânteie care poate face şi un vulcan să erupă? Nu vreau să cred că a dispărut, căci cred că nu a existat niciodată. A fost doar o altă mască. Încă una adăugată celorlalte zeci care existau deja şi de care nu se ştia. Felicitări şi tot înainte, dragă! Reprezinţi un real ajutor!
Că doar nu de asta i se spune cur? Datorită faptului că niciodată nu îi vei vedea faţa? O dată ce ţi se arată, tu te mai poţi aştepta la altceva? Oricât s-ar întoarce, tot cur se vede. Eu una, nu mă mai pot aştepta la altceva. După ce te arzi o dată suflii şi-n iaurt.

Oare faţa noastră cât ajută?
Măcar merită încercat! Cu curaj!