Printre sute de catarge

"Eu vreau să mă ia ţiganii", a spus o fetiţă în vârstă de doar patru ani. Păi dacă ea la această vârstă fragedă are asemenea dorinţe, noi ăştia mai trecuţi prin vânt, ce să mai spunem? Vreau să fiu răpit de extratereştrii, vreau să sar din avion fără paraşută, ce să mai vrem la decadele noastre?
Şi nici măcar nu ştie de ce a nutrit un astfel de gând. Dacă n-ar fi fost atât de scumpică fetiţa şi atât de drăgălasă şi de frumoasă, poate undeva pe la 1% aş fi înţeles. Nu va ştii oare povestea tranşării? Nici de povestit nu i-o poţi povesti pentru că s-ar intra în alte registre cu psihicul ei, dar poate tipica poveste a maşinilor cu geamuri fumurii din care răsar ca din basm dinţi albi de lapte dorind să-i ofere bomboane, va fi mai de folos.

Ne plac copiii, ne plac oamenii, ne place să socializăm, să descoperim paginile sufletului nu doar coperta, dar ne putem speria de multe ori de ceea ce descoperim. O simplă arătare poate deveni atât de complicată, la fel cum o complexitate se poate transforma brusc în ceva foarte simplu şi uşor de înţeles, de descoperit.

Tu, chip ceresc, încetineşte-ţi zborul şi încalţă-mi dorinţa!