duminică, 29 noiembrie 2009

Răvaşe

O plăcintă cu mere care trimite oricui gânduri îndepărtate. Câţi dintre noi nu au savurat vreodată măcar o bucăţică din această delicatesă făcută în casă? Mamă, familie, aromă caldă a serilor de iarnă... vise deschise şi uitate. Noroc că suntem oameni şi amintirile nu ni le ia nimeni, doar noi riscăm singuri să le pierdem şi să le azvârlim în ungherele pătate cu ură.

Afară căldura se ţine bine. Ne strigă încă. Luptă şi ea, sărmana, cu toate relele şi negurile zilelor prezente. În timp ce unul dă o palmă şi altul face declaraţii perverse sau încearcă să prostească şi să jecmănească până şi cel mai amărât cetăţean, soarele se luptă la sfârşitul lunii Noiembrie să mai încălzească suflete. Seara doar ce ne mai aminteşte de condiţia în care ne aflăm şi munţii minunaţi pe care îi privim şi pe care dorim să îi tragem într-o secundă cu lasoul lângă noi. Eu cel puţin asta îmi doresc. Nu vreau să îi pun şi pe alţii în condiţii care nu le-ar prii, dar măcar să am inelul Arabelei ca să mă pot transpune acolo de îndată.

Eu vreau zăpadă, multă zăpadă şi nebunie a iernii. Am primit patinele de acasă şi abia aştept să merg la patinoar să jonglez cu vântul. Apoi sanie, chiote şi vânătăi; ceai cald sau vin fiert cu scorţişoară, nas roşu şi salopetă udă leoarcă; duş cald, aspirină tamponată, somn de bebeluş şi amintiri de neuitat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale