marți, 17 noiembrie 2009

Mămico, puful când se duce, unde se duce?









Puf. Puf mult cade din cer şi afară plouă. Deşi pare haos, puful îşi urmează ruta şi rămâne zburdalnic în bătaia vântului fără a crea distorsiuni de imagine. El nu atinge pământul niciodată; vântul are grijă ca puful să ricoşeze în alţi pufuleţi sau în picurii de ploaie. Nimic nu se întrepătrunde, nimic nu se distruge, puful nu se udă, nu se strică, nu dispare, nu se împuţinează. Puful nu se odihneşte niciodată. Toate mărimile. Toate culorile. Toate formele. Şuierul aminteşte de alte anotimpuri în care puful îşi caută pereche.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale