Bine si Rău

O familie care nu putea avea copii s-a hotarat sa adopte o fetita. Zis si facut, s-au decis asupra unui copilas care inca nu implinise un an de zile, iar dupa 5 ani, mama a reusit sa dea nastere unui baiat.

Acum ambii copii sunt mari, fata are 26 si baiatul 20 si au si o relatie impreuna. Parintii ii condamna, majoritatea vecinilor la fel; eu, tin cu ei, nu sunt frati biologici, au tot dreptul. Plus ca de mici au crescut, constienti fiind ca nu sunt frati, ceea ce i-a facut probabil sa fie mai uniti, sa se inteleaga reciproc mai bine si sa se priveasca unul pe celalalt cu ochii mai de cercetas, asa...

Cei doi au ascuns relatia mult timp de parinti, insa in final acestia au descoperit ‘buba’ si nu sunt nici in ruptul capului de acord!

Nu stiu voi, insa eu nu ii condamn, cred ca ei cunosc cel mai bine tipul de viata pe care au dus-o in casa aceea si ce anume i-au facut sa fie atat de intimi unul cu celalalt. O astfel de relatie cred ca poate dura foarte mult timp si foarte frumos, pentru ca ani de zile, fara inhibitii, ai trait alaturi de celalalt, intr-o maniera libera, in care cunoasterea lui e la cel mai inalt nivel. Ii cunosti temerile, bucuriile si necazurile vietii, intamplarile cele mai hazlii sau neplacute, hobby-urile, evolutia... iar intelegerea reciproca fata de anumite actiuni e justificata.

Chiar daca au crescut in aceeasi casa si au trait ca fratii, in fata lui Dumnezeu ei nu sunt frati si pentru mine, au tot dreptul sa se manifeste liber. Cred ca e foarte dureros pentru parinti sa stie asa ceva, nu vor accepta foarte curand relatia lor, dar poate in final vor intelege. Daca cei doi nu vor sa renunte la tipul de relatie pe care o au, parintii vor fi nevoiti sa inteleaga si sa accepte. Da, e foarte bizar; sa cresti doi copii cu ideea ca la un moment dat familia se va inmulti si vor aparea 4 copii, plus o gramada de nepotei si dintr-odata, sa vezi cum totul pica!

Viata e insa un amalgam de surprize, caderi, reusite, bucurii, suparari... cum citeam zilele trecute pe un alt blog, ‘Daca stii sa faci diferenta dintre bine si rau, atunci nu mai ai nevoie de sfaturi’. In toata povestea asta e rau, dar e si bine si eu personal, cred ca balanta binelui e mai grea, motiv pentru care cei doi tineri, in fata mea, merita sa fie impreuna. Pentru fiecare, binele e altfel. Discutam cu mama mea aseara, iar ea nu e de acord; e mama, eu probabil nu sunt inca pusa in postura de mama si de aceea vad astfel lucrurile.

Cred insa ca fiecare om din lumea asta are dreptul sa duca o viata conform dorintelor lui (in caz ca sunt gresite, e evidenta incercarea celorlalti de a trezi persoana la realitate) si trebuie ca « datul cu capul de pereti » sa fie realizarea maxima! Cand invatam din propriile greseli, ne astamparam cel mai bine si nu o sa mai repetam greseala. Nonconformistul din mine vorbeste astfel, dar e vorba de un nonconformism cugetat. La nazbatii sunt prima, cand e vorba de cariera, stop, ca e rosu, trebuie sa luam o pauza! Asa ca, viata personala e una, viata profesionala e alta si personal, cei doi tineri se pot da cu capul de pereti pana nu mai pot, se vor trezi ei singuri la realitate, daca e cazul.

E bine sa experimentezi cat mai multe in viata, ai de unde invata si capeti o experienta si o imunitate in fata vietii, fara pereche! Cand gresesti din vina altuia, te uratesti si te inraiesti, dar cand greseala iti apartine, e atat de bine si frumos sa redescoperi viata !