luni, 29 iunie 2009

Bine si Rău

O familie care nu putea avea copii s-a hotarat sa adopte o fetita. Zis si facut, s-au decis asupra unui copilas care inca nu implinise un an de zile, iar dupa 5 ani, mama a reusit sa dea nastere unui baiat.

Acum ambii copii sunt mari, fata are 26 si baiatul 20 si au si o relatie impreuna. Parintii ii condamna, majoritatea vecinilor la fel; eu, tin cu ei, nu sunt frati biologici, au tot dreptul. Plus ca de mici au crescut, constienti fiind ca nu sunt frati, ceea ce i-a facut probabil sa fie mai uniti, sa se inteleaga reciproc mai bine si sa se priveasca unul pe celalalt cu ochii mai de cercetas, asa...


Cei doi au ascuns relatia mult timp de parinti, insa in final acestia au descoperit ‘buba’ si nu sunt nici in ruptul capului de acord!

Nu stiu voi, insa eu nu ii condamn, cred ca ei cunosc cel mai bine tipul de viata pe care au dus-o in casa aceea si ce anume i-au facut sa fie atat de intimi unul cu celalalt. O astfel de relatie cred ca poate dura foarte mult timp si foarte frumos, pentru ca ani de zile, fara inhibitii, ai trait alaturi de celalalt, intr-o maniera libera, in care cunoasterea lui e la cel mai inalt nivel. Ii cunosti temerile, bucuriile si necazurile vietii, intamplarile cele mai hazlii sau neplacute, hobby-urile, evolutia... iar intelegerea reciproca fata de anumite actiuni e justificata.


Chiar daca au crescut in aceeasi casa si au trait ca fratii, in fata lui Dumnezeu ei nu sunt frati si pentru mine, au tot dreptul sa se manifeste liber. Cred ca e foarte dureros pentru parinti sa stie asa ceva, nu vor accepta foarte curand relatia lor, dar poate in final vor intelege. Daca cei doi nu vor sa renunte la tipul de relatie pe care o au, parintii vor fi nevoiti sa inteleaga si sa accepte. Da, e foarte bizar; sa cresti doi copii cu ideea ca la un moment dat familia se va inmulti si vor aparea 4 copii, plus o gramada de nepotei si dintr-odata, sa vezi cum totul pica!

Viata e insa un amalgam de surprize, caderi, reusite, bucurii, suparari... cum citeam zilele trecute pe un alt blog, ‘Daca stii sa faci diferenta dintre bine si rau, atunci nu mai ai nevoie de sfaturi’. In toata povestea asta e rau, dar e si bine si eu personal, cred ca balanta binelui e mai grea, motiv pentru care cei doi tineri, in fata mea, merita sa fie impreuna. Pentru fiecare, binele e altfel. Discutam cu mama mea aseara, iar ea nu e de acord; e mama, eu probabil nu sunt inca pusa in postura de mama si de aceea vad astfel lucrurile.


Cred insa ca fiecare om din lumea asta are dreptul sa duca o viata conform dorintelor lui (in caz ca sunt gresite, e evidenta incercarea celorlalti de a trezi persoana la realitate) si trebuie ca « datul cu capul de pereti » sa fie realizarea maxima! Cand invatam din propriile greseli, ne astamparam cel mai bine si nu o sa mai repetam greseala. Nonconformistul din mine vorbeste astfel, dar e vorba de un nonconformism cugetat. La nazbatii sunt prima, cand e vorba de cariera, stop, ca e rosu, trebuie sa luam o pauza! Asa ca, viata personala e una, viata profesionala e alta si personal, cei doi tineri se pot da cu capul de pereti pana nu mai pot, se vor trezi ei singuri la realitate, daca e cazul.


E bine sa experimentezi cat mai multe in viata, ai de unde invata si capeti o experienta si o imunitate in fata vietii, fara pereche! Cand gresesti din vina altuia, te uratesti si te inraiesti, dar cand greseala iti apartine, e atat de bine si frumos sa redescoperi viata !

14 comentarii:

  1. mi-a placut mult cum ai descris aceasta situatie si iti respesc opinia ta fata de acesti doi tineri care se iubesc,si eu sunt de acord cun tine,ei sunt frati doar cu numele si nimic mai mult,cei din jurul lor nu vor acepta niciodata,sa sunt uni oameni,dar ar trbui sa le de-a o sansa..o merita,citesc blogul tau de fiecare data chiar daca uneori nu comentez,si te apreciez pentru faptul cum gandesti si te exprimi.bravo felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Reactzia mea a fost una puternica- am simtzit un fior rece pe coloana. Sunt mama. Si o intzeleg pe mama care i-a crescut ca pe propriii copii.
    Pentru ea asha vor fi toata viatza.
    Tu vezi lucrurile altfel. Poate ca ai dreptate. Este o incercare foarte grea. Este o forma de nefericire. Parca in" Laguna albastra" era ceva, ushor asemanator..
    Nu m-ash pronuntza.
    Nu cred ca este nevoie de sfaturi.
    Nici de sentintze.

    RăspundețiȘtergere
  3. incertitudini. m-a luat si pe mine fiorul cand am citit commentul tau. Intr-adevar, e o incercare grea si nu e nevoie de sfaturi, ei singuri vor descoperi drumul. Reactii vor exista din partea multora, iar parintii vor suferi enorm la inceput. Nu e ceva ce se intampla in fiecare zi si nu stim cum sa reactionam la astfel de cazuri.
    Ceva anormal care poate deveni normal, dar marcant pentru toti, indiferent de opinie!
    Viata ne ofera multe...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ incertitudini - crede-ma , sunt mama a trei copii , daca s-ar fi intamplat ca unul dintre ei sa nu fie sange din sangele nostru , atunci nici nu s-ar fi pus problema sa nu fim de acord
    Oameni buni, nu sunt frati decat prin acte !
    Nu inteleg logica ........ de ce nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. Sulet curat, bine te-am gasit!

    In fiecare din ei, ca si din noi, este acelasi "lucru": Iubirea. Ea nu stie de bine si de rau.
    Pun aici, draga mea, un citat pe care il iubesc, descoperit oarecum de curand:
    "Si-a asezat mana dreapta pe capul meu si mi-a suras cu indulgenta. Mi-a mai spus:
    - Uita tot ce te-a impins pana la padurea asta, uita-ti copilaria cu marile ei necazuri, uita nu numai ce te-au invatat parintii tai indieni, dar si ce te-a condus catre iubire. Uita-ti dorinta de a fi bun, merituos, demn de iubire. Nu mai cauta. Demn sau nu, merituos sau nu, Dumnezeu te iubeste, fiule.
    Inima mi-a tresarit. M-am simtit mizerabil si am spus:
    - Don Sebastian, pentru ce m-ar iubi Dumnezeu, daca eu nu fac ce trebuie pentru asta?

    - Pentru ca El nu stie sa faca altceva. Nu stie nimic altceva decat sa iubeasca. "

    (Henri Gougaud - Cele sapte pene ale vulturului)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ei...uite ce de comentarii ai starnit cu subiectul asta. Apreciez modul in care ai pus problema,dar nu pot fi de acord cu tine.A fi frate/sora nu inseamna numai cateva gene in comun, ci e mult mai mult decat atat,e sentimentul de frate/sora. Or,chiar daca ereditatea e diferita(si in cazul fratilor naturali cel putin 50% din gene sunt diferite)important este ca ai trait alaturi de acea persoana (20 de ani!),spunandu-i frate/sora si cultivand acest sentiment si o intreaga moralitate care i se asociaza.
    Daca ar fi sa stabilesc un vinovat (desi nu am dreptul sa judec),i-as condamna pe parintisau mai mult pe parinti decat pe ei. De ce? Simplu, pentru ca nu le-au cultivat acel sentiment de frate/sora si moralitatea asociata.
    Gandeste-te ca timp de 20 de ani au spus mama si tata acelorasi oameni!
    Apoi, a te indragosti inseamna si placerea descoperirii celuilalt. In cazul lor, asa cum ai descris tu-de altfel, foarte pertinenta ideea-se cunosc foarte bine, se stiu cu bune si rele,SE CUNOSC DEJA, au ajuns la adevarul din ei(dupa cum iti place tie sa spui:). Dar, cred eu, acesta trebuie sa fie un proces al indragostirii,iar nu un dat de la care sa porneasca iubirea.
    Si nu in ultimul rand, vreau sa spun ca,desi subiectul e sensibil,sunt sigura ca stirile de la ora 17 ar abunda de astfel de evenimente daca ar fi mai vizibile.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca ar fi excelent sa continuam aceasta discutie maine dimineata la o plimbare cu Vladutz...
    Cred ca ai dreptate, cred ca toti avem dreptate in felul nostru. E un subiect delicat si nu cred ca exista, cum spunea si "incertitudini", o sentinta!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mikka, asa e; iubirea nu stie de bine sau de rau, ne trezim doar cu ele si vedem apoi cum le apreciem si rezolvam, unde e cazul!
    Multumesc pentru citat. Daca toti am invata numai sa iubim, am trai intr-o lume frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Da. Daca am vedea cu adevarat, am sti ca traim in Iubire, inauntrul Ei si plini de Ea... Nu e loc unde Ea sa nu fie. Dar noi nu stim, nu simtim cat suntem de iubiti... Traind ca insetatul care e in apa pana la piept si cauta apa, mort de sete... Fiindca el cerde ca ea e altceva.
    Viata este doar o forma de manifestare a Iubirii. Nimic nu e in afara Ei...

    RăspundețiȘtergere
  10. E dragutz cum vorbesti despre iubire cu "Ea", "Ei"... practic Dumnezeu e iubire si tot ce e legat de iubire, e cu majuscula!
    De multe ori nu stim sa ne folosim de ceea ce ne e cel mai la indemana; pentru ca ajungem sa credem ca e altceva, corect si din ignoranta! Nu mai stim sa apreciem cu adevarat ceea ce ne ofera viata!

    RăspundețiȘtergere
  11. DE ce sa condam parintii?
    Pentru ca nu le-au cultivat acel sentiment de frate/sora si moralitatea asociata?
    De unde stii asta?
    De cate ori noi, mamele nu ne sfatuim copii de bine?
    Cine si-ar dori raul? IUBIREA e mai presus de EDUCATIE. A fost suficient sa se stie ca nu frati decat cu numele.
    Si ce daca au spus mama si tata acelor oameni si acum va fi la fel.
    Si acum , pe bune fetelor, mai bine sa spui "mama" celei pe care o cunosti =)) decat "mama", mamei-soacre .... =))
    oups , am calcat pe teren minat......

    RăspundețiȘtergere
  12. Pai da. Exact asa este. Dumnezeu e Iubire. E undeva o limita pentru El/Ea? Ce altceva poate sa mai fie? Cum am povestit si azi:"Daca dragoste nu e, nimic nu e." Adica nimic nu e decat Iubire. Dar ce e Ea? Eiiii... Asta e de trait... Oricum, e mult mai mult decat credem si decat vom pricepe vreodata. Si nu conteaza atat sa pricepem, cat sa traim. Bucurandu-ne de minunea asta care este viata. Clipa de clipa.
    Bucurii peste bucurii, suflet frumos! Noapte de minune si vise implinite!

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru Magic Storm:
    Iubirea e mai mult decat educatia, dar nu exista iubire fara educatie. In lipsa ei vorbim de instincte si atat.
    A sfatui copiii e doar o mica parte din educatie, a te devota lor, a-ti pune mereu intrebari despre ceea ce faci tu si ceea ce spui tu ca mama/tata e mult mai util. Avem impresia ca ne putem educa odraslele doar prin cateva cuvinte :nu fa aia,ca nu e bine...etc.Aiurea! Noi, parintii, suntem exemplul lor, suntem educatia insasi.Vrei sa nu-ti injure copilul,dar tu o faci,vrei sa nu fumeze,dar tu fumezi,vrei sa citeasca,dar tu n-ai atins o carte. Si eu sunt mama,nu a trei copii,a unuia singur (calitatea de mama nu cred ca se masoara in numarul de copii,ci in devotament),dar cred ca pana sa descopere al meu copil iubirea,trebuie foarte bine educat.
    Apoi ne cam ascundem dupa iubirea asta si punem totul in seama iubirii,cand ,de fapt, putini stiu sa simta asa ceva.Parca prea usor se vb de iubire.
    Dar sa nu transformam acest blog in forum,nu?

    RăspundețiȘtergere

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale