duminică, 6 decembrie 2009

Atât de simplu!



Căci până şi el are o şansă, nu doar tu. De ce te strâmbi şi scoţi perle pe gură, aruncând cu vârful bastonului în el, săracul? Crezi că va avea vreo vină că Dumnezeu l-a adus câine pe această lume? Au poate vei vrea să faceţi schimb de vieţi... Da, cu tine vorbesc, de ce te-ai ruşinat acum şi laşi capul în jos? Ai devenit şi tu o victimă a societăţii, nu-i aşa? Ai fost şmecher pentru câteva secunde şi iată cum plecăciuni solfegiezi de zor, acum! Nu-ţi fie ruşine de mine, căci eu capul meu ştiu să-l ţin drept în felul meu şi prea puţin mă interesează de ciupilica ta. Să-ţi fie ruşine de numărul pe care îl poartă la ureche. El nu are ce mânca, nu are un culcuş cald şi oliţă personală, nu face baie în bulbuci spumoşi şi parfumaţi şi nu se joacă nimeni cu el decât foarte, foarte rar.

Degeaba te aperi, căci am văzut cât se poate de clar. Om la 3 ace şi cu băbuţa după el. Probabil mergeai la vot să votezi prostia pe care o ai şi tu în cap, căci cine se-aseamănă se-adună. Mi-e cât se poate de clar.

Încep să iubesc tot mai mult frumuseţile vieţii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un test de inteligenţă moştenită – imagini bidimensionale