D'amour Ou D'amitië

Pictaţi în luminile oglindirii, scrijelim uşor pereţii umbrelor. Nu mai ştiu ce-am spus. Nu mai ştiu unde m-am născut. Memorialul durerii; memorialul iubirii eterne pure şi de neînlocuit. Une boucle d'oreille. Căutarea unui verité într-un butoi imens. Un tren pierdut pentru care fuga ageră şi sprintenă înseamnă cedare. Înseamnă o lungă călătorie în compartimentul vieţii către o destinaţie numită generic moarte. O moarte dincolo de care nu ne-am fi imaginat că vom găsi linişte şi împăcare.

Până la generic, destinaţia capătă denumirea de "destinaţii": copilărie, şcoală, job, soţ(ie), copii, nepoţi, pensionare, regăsire. Teoretic toţi trebuie să ne oprim în fiecare din aceste staţii. Măcar cu gândul. În fiecare există dorinţa numită "viaţă".
De ce umbra nu are culoare? De ce capătă forme şi dimensiuni? Nu e ea parte din mine? Nu e ea menită să mă apere? Nu e egalul meu, confidentul meu, susţinătorul etern? Unde dispare ea în întunericul nopţii, în bezna tunelului? De ce uneori mă sperie şi se multiplică?
Alături pentru totdeauna.
Ce-mi spune ea şi eu nu aud?