Verde

Inteligenţa ajută de multe ori, mai mult decât orice. Şi totuşi fără forţa de a o folosi, tot degeaba! Un doi într-unul. Cu scrupule, fără scrupule? Ar fi întrebarea. Fiecare după buna lui credinţă, ar fi răspunsul. Şi totuşi, să fie constructiv folosită? Următoarea întrebare. Şi din nou, fiecare cu buna lui credinţă.
Ce rezolvăm? Nimic. Căci inteligenţele şi credinţele nu au aceeaşi paletă de culori şi se vor bate întotdeauna cap în cap în aşa fel încât e imposibil să nu apară cucuie, ochi învineţiţi, obraji zgâriaţi... Soluţiile sunt aparent de negăsit, când de fapt soluţia se află în palmele fiecăruia. Nu trebuie decât ca toată lumea să îşi lase palmele la vedere, să nu strângă pumnii.

"Am venit să te ajut să te împaci cu Dumnezeu."
"Dar eu sunt împăcat cu Dumnezeu. Conflictul meu este cu omul."
"Nu ai nici o remuşcare pentru păcatele tale?"
"Cine ştie ce e păcatul? Căci şi el a venit din ceruri din faptele trimişilor lui Dumnezeu. Ce te-ai face tu, părinte, cu o lume fără de păcat?"

Cred că nu vreau să aflu răspunsul. Şi nici nu cred că există vreunul care să fie general valabil şi acceptat. Prezentul care mă înconjoară e mult prea puternic şi complex şi abia îi fac lui faţă. Plus că unei lumi perfecte şi ideale cred că nu i-aş ţine piept. M-aş plictisi. Ar fi prea frumos, nimic de gestionat. O rutină monotonă şi îngrozitor de greu de suportat.